Tu ce fel de părinte/adult ești?

Fiecare familie/comunitate are propriile reguli, propriul stil pe care-l dobândește pe parcursul vieții, cu experiența sau care este bine definit încă de la început. Atunci când ne gândim la felul în care gestionăm anumite situații sau modul în care ne purtăm sau reacționăm în preajma copiilor, există stiluri de parenting clare care ne pot ajuta și ghida atât în relația cu copiii, dar și în relațiile noastre de zi cu zi.

Stilul permisiv poate fi descris ca stilul care abundă de iubire, dar în același timp fără prea multe așteptări. Adultul își dorește prietenia copilului, pune dorințele copilului mai presus de tot, neconcepând să nu fie îndeplinite, iar toate acestea transformându-l pe copil în șeful familiei (practic, are loc transferul de putere de la adult către copil). Părintele este temător în a stabili reguli ferme și clare, nefiind capabil să refuze copilul.

Adultul vede comportamentul copilului ca fiind normal, considerând că are o copilărie perfectă fără lipsuri, iar toată această abordare alimentează o nemulțumire permanentă a copilului, cu dorințe constante care odată satisfăcute, generează altele. Lipsa limitelor îl fac pe copil să se dezorienteze, să nu aibă puncte de referință și să nu înțeleagă cum funcționează viața.

Beneficiind de această abordare, copilul nu muncește, nu depune niciun efort să obțină ceea ce-și dorește, iar asta nu face decât să-l priveze de bucuria călătoriei, de sentimentul bucuriei efortului depus. Copilul crescut în stilul permisiv este greu adaptabil în sistem Montessori deoarece nu este obișnuit cu limitele și disciplina, procesul de adaptare fiind unul de lungă durată.

Părinții care abordează acest stil sunt încântați de liberatea pe care o oferim, dar furioși de regulile pe care le stabilim în comunitate.

Stilul neglijent/de respingere este însușit de părinții care sunt mai degrabă ocupați cu propriile vieți (carieră, distracție, tehnică) în detrimentul copiilor, sunt părinți care pot avea probleme cu alcoolul, drogurile, probleme psihosomatice. Acest stil poate fi experimentat de către copil în secvențe, mesajul fiind “am ceva mai important decât tine”. Rezultatul este că acești copii devin foarte independeți, hormonii de stres din corpul lor fiind la cote foarte mari pentru că lucrurile pe care le fac sunt nepotrivite pentru vârsta lor.

Copiii se adaptează cu ușurință într-o comunitate Montessori, sunt independenți tot timpul pentru că asta știu să facă, dar adulții din mediu trebuie să le reamintească permanent că nu au ei responsabilitatea de a face tot, chiar dacă știu. Ei au nevoie de afecțiune, multă iubire și multă atenție pentru a le împlini nevoile și pentru ca stima lor de sine să crească.

Stilul autoritar este stilul în care regăsim un nivel de afecțiune scăzut, având la polul opus așteptări extrem de mari. Copilul trebuie să fie ascultător, să aibă note foarte mari, abilități peste nivelul lui. Vorbim de un părinte care își impune regulile, fără să le explice, iar în caz contrar, i se pot aplica pedepse.

Un copil crescut în stilul autoritar, atunci când intră într-un mediu Montessori ar putea fi derutat, va avea nevoie de interacțiunea cu adultul din mediu în permanență, de confirmarea sa, fiindu-i teamă de consecințe sau, din contră, va face tot ce își dorește fără să se gândescă la consecințe pentru alți oameni.

Stilul democratic este caracterizat prin multă iubire, atenție, înțelegere, așteptări mari. Părintele este cel care acordă șanse și oportunități copilului, acesta având totuși reguli și obligații. Copilul simte că atunci când face o greșeală este susținut de către părinte să încerce din nou, astfel copilul simte corectitudinea părintelui.

Atitudinea adultului, de respect, grijă, iubire, se reflectă și în comportamentul ulterior al copilului, acesta acceptând autoritatea adultului.

Stilul democratic este stilul pe care ni-l dorim în rolul nostru de adulți.