Jeff Bezos – fondator al companiei Amazon,
Larry Page si Sergey Brin – co-fondatori Google.com,
Gabriel Garcia Marquez – câștigător al premiului Nobel pentru literatură,
Jimmy Wales – co-fondator Wikipedia,
Familia Obama – familia președintelui american Barack Oobama,
Thomas Edison – inventator și om de știință american.

Ce au în comun acești oameni care schimbă lumea în mod activ?

Probabil că foarte multe lucruri, însă unul din cele mai importante este că au fost educați într-un anumit stil, acela care le-a descătușat potențialul și le-a eliminat teama de a greși. Toți acești oameni celebri au fost educați în stilul Montessori.

Sigur, nimeni nu poate să afirme că dacă nu ești educat prin metoda Montessori nu ai nici o șansă de a realiza ceva marcant, că nu poți să începi ceva pe cont propriu sau că nu poți schimba lumea. Acest lucru ar fi complet fals, însă putem spune cu încredere că educația, formală sau non-formală,  are un cuvânt puternic de spus în a îi împinge în față pe cei care pot.

Adesea, marile genii sau influențatorii generațiilor viitoare se fac remarcați într-un fel sau altul de când sunt mici. O creativitate ieșită din comun, capacitatea de a rezolva probleme, o capacitate crescută de a relaționa cu cei din jur și chiar de a-i influența și conduce. Aceste calități ies la suprafață deseori chiar dacă mediul și circumstanțele sunt nefavorabile, și uneori tocmai atunci, însă așa cum a descoperit Maria Montessori, fondatoarea metodei Montessori, ele pot fi stimulate și intensificate printr-o metoda de predare în care copilul este încurajat să se descurce singur și să ia decizii proprii.

Ce înseamnă Montessori? 

O poveste reală oferă exemplul perfect. În una din clasele Montessori educatorul i-a arătat unei fetițe cum se calculează radicalul unui număr. Fetița, fascinată de acest proces a început să adauge noi numere și să calculeze radicali tot mai complicați deoarece acest lucru o interesa și îi făcea plăcere. Educatoarea observând că fetița a ajuns la sfârșitul colii a adus repede încă o coală pe care a lipit-o cu scotch de prima, apoi alta coală și altă coală. După câteva ore fetița umpluse, de una singură și fără să fie împinsă să facă asta, zeci de coli de calcule matematice care sunt complicate chiar și pentru mulți dintre adulți. Iți poți imagina un astfel de copil având probleme la matematică mai târziu în viață?

Educația Montessori crește și încurajează idei.

Ideile noi care ajung să schimbe sau să influențeze modul în care trăim nu sunt, de multe ori, idei total noi ci mici adaptări ale unei idei vechi. Acestea sunt mai mereu respinse de societate și de sistemul educațional ca fiind: imposibile, puerile, prea complicate sau aberante pentru ca numai în cațiva ani să devină parte integrantă a vieții de zi cu zi.

Dar nu este vorba numai de idei, ci și de spiritul unui adult capabil să realizeze lucruri marcante. Prin grupe mixte care se angrenează în activități interactive, metoda Montessori încurajează spiritul de conducator. Prin promovarea activităților noi dezvoltăm spiritul de aventurier, iar prin încurajarea copilului de a își asuma mici responsabilități îl pregătim pentru curajul  de a realiza lucruri mărețe.

Cum poate schimba copilul tău lumea sau cel putin, cum îl putem învăța să își controleze propria lume?

Află la o întâlnire gratuită unde vei putea explora și alte opțiuni pentru copilul tău.

De ce funcționează grupele mixte de vârste în educația Montessori ?

Te-ai întrebat vreodată de ce există în continuare cursuri, seminarii și ateliere când toată informația de care avem nevoie este deja disponibilă pe internet? 

Răspunsul este simplu. Învățăm mai rapid și ne însușim informația mai bine când ne este predată și exemplificată de o altă persoană, cineva care vine din afara zonei noastre de confort și ne prezintă informații noi, diferite și interesante. În aceeași măsura, aprofundăm și fixăm informațiile atunci când încercăm să le explicăm altora.

Montessori folosește exact acest tip de concept pentru a le permite copiilor să învețe mai rapid și să dezvolte abilități pe care nu se pune accent în sistemul de educație tradițional precum independența, toleranța, abilitățile sociale, interacțiunea, răbdarea, înțelegerea sau ambiția.

Clasele Montessori sunt împărțite pe grupe de vârstă foarte variate și tolerante, o împărțire care intrigă, pe bună dreptate, pe mulți dintre părinți.  Îți poți înscrie copilul într-una din grupele de 12 luni – 3 ani și  3-6 ani astfel încât el va face parte din aceeași grupa pentru doi sau chiar trei ani.

  • Prin observații atente de-a lungul anilor, Maria Montessori și mai târziu mii de educatori, au observat că aceste grupe mixte prezintă unele beneficii foarte importante:

    Interacțiune – Pentru că fiecare copil, din interacțiunea cu alți copii ale căror abilități și vârste sunt variate, va învăța să ajute și să se lase ajutat.

    Copiii învață unii de la alții – Copiii mai mari învață răbdarea și toleranța și servesc drept lideri și modele. De asemenea, când un copil predă un lucru, acest proces îl ajută să și-l însușească și să-l înțeleagă mai bine. Cei mici învață cum să se poarte, cum să ducă la bun sfârșit noi activități, cum să aplaneze un conflict și noi moduri în care să facă lucrurile.

    Copilul lucrează în ritmul său – Chiar dacă într-o grupă avem copii de vârste, interese și abilități diferite, NU există un ritm care trebuie urmat de tot grupul astfel că fiecare copil are libertatea să petreacă atâta timp cât dorește sau consideră necesar pentru a înțelege un concept.

    Se creează sentimentul unei comunități – Colaborând în anumite activități și luând contact cu ceilalți, copiii simt că fac parte dintr-o comunitate.

    Se dezvoltă ambiția – Văzând cum alți copii reușesc să facă lucruri pe care ei încă nu le pot face, copiii își stabilesc singuri provocări și așteaptă cu interes următoarele activități propuse de educator. În același timp ei sunt în mod natural motivați de realizările celorlalți.

    În locul competiției apare, în mod natural, cooperarea – Dacă ai fi o muscă pe peretele unei clase Montessori, ai observa cum copiii se ajută între ei pentru a face ordine în locul în care s-au jucat și cum încearcă să se înțeleagă în mod pașnic în loc să se ciondănească. Acest tip de comportament începe să facă parte din personalitatea lor și le va fi de folos mai târziu.

    Deși poate părea ciudat la început, fiind cu toții educați în clase în care vârsta este aproximativ aceeași, sistemul ales de Maria Montessori dă rezultate. Și este natural să fie astfel. Evoluăm doar atunci când ieșim din zona de confort și luam contact cu persoane diferite. Astfel, nu e de mirare că un copil educat în clase cu elevi de vârste mixte se va înțelege mai bine cu frații sau surorile și va dezvolta empatia ori inteligența emoțională, calități atât de folositoare mai târziu în viață.

    Modul în care acest concept funcționează depinde și de educatorii care se ocupă de copii. Aceștia au sarcina dificilă de a menține un echilibru în clasă, de a le da sarcini tot mai interesante copiilor mai mari și de a îi îndruma pe cei mici.

Cum poate schimba copilul tău lumea sau cel puțin, cum îl putem învăța să își controleze propria lume?

Află la o întâlnire gratuită unde vei putea explora și alte opțiuni pentru copilul tău.