“Legile copilului” de Maria Montessori

  1. „Nu folosi forţa cu mine. Asta mă obişnuieşte cu ideea că numai puterea contează. Voi răspunde mult mai bine dacă sunt condus”.

  2. „Nu fi inconsecvent. Asta mă pune în încurcătură şi mă face să încerc să scap nepedepsit, indiferent ce fac”.

  3. „Nu-mi face promisiuni, s-ar putea să nu le poţi ţine. Asta mă va face să-mi pierd încrederea în tine”.

  4. „Nu mă face să mă simt mai mic decît sunt. Voi încerca să-ţi demonstrez contrariul, purtîndu-mă ca o persoană „importantă”.

  5. „Nu face în locul meu nimic din ceea ce aş putea să fac singur. Asta mă face să mă simt ca un copil şi voi continua să te „folosesc” în serviciul meu”.

  6. „Nu-mi menaja „relele obiceiuri”, acordă-mi cît mai multă atenţie. Altfel nu faci decît să mă încurajezi să le continui”.

  7. „Nu mă corecta în public. Voi fi mult mai sensibil dacă-mi vei vorbi blînd între patru ochi”.

  8. „Nu încerca să discuţi comportamentul meu în febra conflictului. Din anumite motive, auzul meu nu e foarte bun în acel moment, iar cooperarea mea e şi mai slabă. E mai bine să acţionezi cum este cazul, dar hai să nu vorbim despre asta decît mai tîrziu”.

  9. „Nu încerca să-mi ţii predici. Vei fi surprins să constaţi cît de bine ştiu ce e bine sau rău”.

  10. „Nu mă face să simt că greşelile mele sunt păcate. Trebuie să învăţ să fac greşeli fără a avea sentimentul că nu sunt bun de nimic”.

  11. „Nu mă cicăli. Dacă o faci, va trebui să mă protejez prin a părea surd”.

  12. „Nu-mi cere explicaţii pentru comportamentele mele greşite. Cîteodată nici nu ştiu de ce am procedat aşa”.

  13. „Nu mă pedepsi prea tare. Mă sperii uşor şi atunci spun minciuni”.

  14. „Nu uita că-mi place să experimentez. Învăţ din asta, deci, te rog să te obişnuieşti”.

  15. „Nu mă feri de consecinţe. Trebuie să învăţ din experienţă”.

  16. „Nu mă respinge cînd pun întrebări cinstite. Dacă o faci, vei constata că nu te mai întreb şi îmi caut informaţiile în altă parte”.

  17. „Nu încerca niciodată să arăţi că eşti perfect şi infailibil. Mă faci să simt că nu voi putea să te ajung niciodată”.

  18. „Nu uita că eu nu pot creşte fără încurajări şi înţelegere, dar cîteodată o apreciere, chiar cîştigată cinstit, este uitată. Mustrarea batjocoritoare — NU”.

  19. „Poartă-te cu mine cum te porţi cu prietenii tăi; atunci voi deveni şi eu prietenul tău. Ţine minte: învăţ mai mult de la un model decît de la un critic”.

  20. „Şi, în afară de asta, te iubesc foarte mult..., te rog, iubeşte-mă şi tu în schimb!”

Previous
Previous

Sfaturile copilului pentru părinți 💜

Next
Next

Ce carti sunt potrivite pentru copiii mici (prescolari)?