Am creat acest loc în care copiii:

  • Se mișcă liber, învățând în mod natural, într-un mediu bine organizat și ordonat

  • Iau decizii și îşi exercită voința liber într-un mediu controlat de pedagog

  • Primesc informații într-o manieră care să-i inspire

  • Sunt stimulaţi să fie auto-motivati, fără pedepse și recompense externe care distorsionează procesul de dezvoltare personală

  • Acumulează cunoștințe inclusiv de la ceilalți copii, de diferite vârste (grupele sunt mixte 1-3 ani și 3-6 ani)

Comunitatea copiilor de 1-3 ani [Fluturi]

Vine în întâmpinarea părinților care sunt nevoiți să se întoarcă la serviciu.

Ne dorim ca mediul nostru să fie o prelungire a mediului familial.

Rolul nostru este de a îndruma, îngriji și ajuta copiii să învețe să facă singuri toate lucrurile care duc spre independența proprie.

Comunicarea are un rol esential, educatorii vorbind în permanență cu copiii, aceștia fiind în perioada senzitivă pentru limbaj.

Relațiile dintre copiii și adulții din mediu se bazează pe respect, încredere, bunătate și răbdare.

Bine de știut!

Comunitatea copiilor de 3-6 ani [Elfi]

Copiii sunt investiți cu încredere de către pedagogi (de ex atunci când sunt implicați în activități pe care ei le percep ca fiind specifice numai adulților, cum ar fi aranjarea obiectelor la locul de joacă, udarea florilor sau prepararea unor feluri de mâncare). Aceste acțiuni simple cu o importanță extraordinară pentru copii, îi responsabilizează și îi ajută să își intuiască propriile forțe printr-o participare activă și conștientă la “ceva important”.

Lucrăm cu copilul astfel încât odată trezită curiozitatea acestuia, să își dorească să învețe și să înțeleagă informația, ca alternativă la învățatul mecanic disfuncțional și des practicat în sistemul atât de bine cunoscut al școlii de azi.

Bine de știut!

Află ce ne diferențiază:

  • Am creat acest spațiu de creștere și dezvoltare al oamenilor mici cu scopul de a contribui la crearea unei lumi mai bune. Creația este pentru copiii lumii!

  • Implicarea personală în actul educațional.

  • Abordarea holistică a dezvoltării ființei umane (fizic, mental, emoțional). 

  • Proiectul mic, ne ajută să ajungem la sentimentul de familie, de acasă, cu focus pe calitatea serviciilor oferite.

  • Autenticitatea, dragostea, respectul, bunătatea, generozitatea, empatia sunt câteva din valorile noastre.

  • Casă cu o valoare arhitecturală deosebită din perioada interbelică, spațioasă, luminoasă, aerisită, organizată cu mobilier minimal, din esențe naturale, ales cu grijă, pentru a reliefa designul interior creat special pentru a pune în valoare filosofia Montessori. 

  • Funcționăm într-un cartier vechi din centrul Bucureștiului. 

  • Casa noastră este deschisă pe tot parcursul anului, cu excepția vacanțelor de Crăciun și de Paște și a sărbătorilor legale de peste an. Pe perioada verii, Centrul este deschis.

  • Este un loc al armoniei, în care copiii se simt valorizați și unde îşi formează deprinderi pentru întreaga viaţă. Este deschis tuturor copiilor, începând cu vârsta de 1 an (mergători neasistiați).

  • Organizăm excursii, tabere, ieșiri în natura atât cu copiii cât și cu părinții

Înscrieri, Program, Costuri

Vă așteptăm cu drag să vă alăturați echipei noastre și să ne bucurăm împreună de noutate, diversitate, creativitate.

Înscrierile se fac pe tot parcursul anului, în funcție de locurile disponibile pe baza principiului ”primul venit, primul servit”. Au prioritate membrii Comunității Montessori Edu.

 Ce vă oferim?

  • Educatoare și asistente Montessori acreditate AMI (Association Montessori Internationale)

  • Mediu pregătit pentru fiecare categorie de vârsta (1 – 3 ani și 3 – 6 ani)

  • Cicluri complete de lucru pentru fiecare categorie de vârsta (2 ore pentru 1 – 3 ani și 3 ore pentru 3 – 6 ani)

  • Materiale didactice și consumabilele necesare pentru tot parcursul anului

  • Limba engleză permanent

  • Evaluări periodice ale evoluției copilului

  • Consiliere și consultanță educațională Montessori și psihologică (la cerere)

  • Hrană sănătoasă

  • Vizite la domiciliu în vederea implementării principiilor Montessori acasă (la cerere)

  • Program de acomodare lent, în ritmul copilului, în concordanță cu nevoile de dezvoltare ale acestuia și nevoile familiei

  • Abordarea holistica a stării de sănătate fizică, mentală și emoțională a ființei umane

  • Autenticitate, dragoste, responsabilitate, profesionalism, respect

Cum poate schimba copilul tău lumea sau cel puțin, cum îl putem învăța să își controleze propria lume?

Află la o întâlnire gratuită unde vei putea explora și alte opțiuni pentru copilul tău.