Despre ritmul copilului
În perioada aceasta vorbim mult despre ritmul copilului.
Ce reprezintă acest ritm și la ce ne gândim când îl pomenim?
Ritmul copilului este acea energie unică cu care se naște omul mic și care este în strânsă legătură cu personalitatea și dezvoltarea sa. El are nevoie de propriul timp pentru a explora, învăța și, de ce nu, a căpăta încredere în tot ceea ce înseamnă mediul exterior.
Caracteristicile ritmului copilului:
este unic,
fiecare copil îl are, indiferent de locul și felul în care a trăit,
poate fi influențat (sau nu) de mediul de acasă, de experiențele anterioare,
este independent de acțiunile adultului,
este diferit de cel al adulților din mediul apropiat,
se poate observa pe măsură ce crește,
este intern și poate fi reglat doar de omul mic.
Ce poate face adultul pentru a sprijini copilul?
Să-l accepte și să-l respecte,
Să-i valideze trăirile și emoțiile,
Să stabilească priorități în funcție de nevoi,
Să facă diferența dintre nevoi și dorințe,
Să creeze rutine,
Să-i dea timp copilului să deprindă obiceiuri,
Să ofere libertate, dar în limite,
Să cultive răbdarea și, în egală măsură, consecvența,
Să nu își seteze așteptări nerealiste,
Să nu facă comparații atât între copiii din vecinătate, cât și între frați.
“[…] Însă, când în mișcarea copilului apare încetineală, atunci el (adultul) nu se poate abține și intervine prin substituire. Astfel, în loc să-l ajute în trebuințele sale psihice cele mai esențiale, adultul se substituie copilului în toate acțiunile pe care acesta ar vrea să le realizeze singur, închizându-i orice cale de a face ceva și devenind obstacolul cel mai puternic în dezvoltarea vieții sale. Plânsul disperat al copilului, ce nu vrea să se lase să fie nici spălat, nici pieptănat, nici îmbrăcat, sunt expresii ale unei prime drame ce se desfășoară în lupta pentru existență a omului. Cine ar fi presupus că acest ajutor inutil dat copilului e prima rădăcină a tuturor reprimărilor și, prin asta, a daunelor celor mai periculoase pe care adultul le poate provoca copilului.”
În primii 6 ani, mintea absorbantă captează, fără efort, tot ceea ce se află în mediu, fără să filtreze. Copiii au nevoie să se simtă iubiți, auziți, acceptați, apreciați pentru ceea ce sunt ei și nu pentru ceea ce ne dorim noi ca ei să devină! Pentru că ei nu sunt o proiecție a noastră, o prelungire a dorințelor noastre, ei sunt ființe unice, independente, dornice să descopere lumea în felul și ritmul propriu.
Cu iubire și acceptare putem crea o lume mai bună în care copiii să crească echilibrați și conștienți de ei!❤️